Simboluri de Craciun: Vascul

Vascul este o planta parazita care se ataseaza de crengile copacilor si de tufe si care face bobite albe, toxice pentru oameni. Da, desi un indragit si romantic simbol de Craciun, vascul este toxic!

Simbol de Craciun - Vascul

Simbol de Craciun – Vascul

Vascul si Craciunul

Incepand cu secolul XVIII, vascul a inceput sa fie folosit ca decoratiune de Craciun, careia i s-au atribuit numeroase semnificatii si s-au infiripat traditii. O superstitie spune ca, de cand este taiat si agatat de Craciun, vascul nu trebuie sa atinga pamantul. Poate sa ramana agatat in casa pe tot parcursul anului, protejand locuinta de incendiu si trasnet, si se inlocuieste anul urmator in Ajunul Craciunului.

Tipul de vasc folosit la Sarbatoarea Craciunului este acelasi care era considerat sacru de druizi, dar, in afara regiunii de nord a Europei, se intalneste un alt tip de vasc. Vascul european este o tufa mica si verde cu flori micute, albe si galbene, si fructe albe, lipicioase si otravitoare.

Conform unei traditii de Craciun, daca un barbat si o femeie se intalnesc sub o crenguta de vasc trebuie sa se sarute. Acest obicei pare a avea origini scandinave si, pentru fiecare sarut sub vasc i se rupe cate o bobita. Cand vascul ramane fara bobite, traditia se incheie.

Semnificatia crestina data vascului este urmatoarea: Intrucat vascul traieste de pe urma copacului de care se ataseaza, reprezinta un simbol al dragostei care exista si se hraneste din iubirea lui Dumnezeu. Asa cum vascul nu este constient de copacul care-l sustine, asa si oamenii pot fi nestiutori in fata iubirii lui Dumnezeu, dar daca vascul este indepartat de copac si omul de Dumnezeu, se sting incet.

Foto: Constanza

Simboluri de Craciun: Coronita de brad

Coronita de brad simpla

Coronita de brad simpla

Ce semnificatie are coronita de Craciun?

Secole de-a randul, coroana de brad a simbolizat renasterea si speranta unui nou inceput, semn al primaverii ce urmeaza. In Suedia, la simbolul vesnic verde s-au adaugat si lumanari, simbol al puterii Soarelui. In Imperiul Persan, coronitele erau vazute ca simbol al importantei si succesului, iar grecii antici puneau coronite de lauri pe fruntile atletilor victoriosi la Olimpiade. Liderii romani purtau asemenea coronite la fel ca pe coroane si le agatau la usa ca semn al victoriei.

In zilele noastre, coronita de Craciun a capatat noi intelesuri, forma de cerc fara inceput si sfarsit simbolizand eternitatea sau eterna renastere. Si materialele din care se confectioneaza astazi coronitele au importanta: ilicele (ilex) reprezinta nemurirea, iar cedrul rezistenta. Una peste alta, coronita de Craciun este vazuta ca un „Bun venit” adresat celor care pasesc pragul casei si ca recunoastere a spiritului de sarbatoare: generozitate, darnicie si adunarea celor dragi.

Coronita de Advent (postul Craciunului)

Aceasta traditie crestina (originara din practicile luterane) simbolizeaza trecerea celor 4 saptamani din postul Craciunului. Este, de obicei, o coronita orizontala cu 4 lumanari, avand uneori o a cincea lumanare alba in mijloc. In fiecare duminica de post se aprinde cate o lumanare, iar lumanarea din mijloc, simbolizand lumina Domnului, se aprinde in Ajunul Craciunului sau prima zi de Craciun.

In bisericile catolice, lumanarile sunt de obicei roz si violet, iar in cele protestante se folosesc lumanari rosii. Anglicanii si luteranii folosesc predominant lumanari albastre pentru coroana de Craciun.

Mai incolo, o sa invatam sa facem coronite de Craciun din diferite materiale, traditionale sau moderne 🙂

Brad natural sau artificial? Crengute de brad!

Nimic nu se compara cu mirosul de brad in preajma Sarbatorilor, iar mie una asta imi aduce aminte de copilarie… Totusi, fara sa fiu ecologista convinsa, inclin spre brad artificial in ultima vreme. Sunt zeci de mii de brazi taiati si aruncati in fiecare an. Not ok!

Brad de Craciun artificial

Brad de Craciun artificial

In plus, nu mai cad ace de brad peste tot, nu mai e pericol sa ia foc, sunt o gramada de modele si culori de ales si, pana la urma, bradul artificial este o solutie economica pe termen lung…

Ca sa nu renuntam de tot la bradul adevarat de Craciun, dar nici sa nu facem pagube, putem opta pentru crengute decorative de brad agatate pe ici pe colo prin casa. Ba o coronita de brad la usa, ba o creanga infasurata la baza unui suport de lumanare, crengute ornate puse pe pereti… Compenseaza cu varf si indesat.

Brad artificial de Craciun

La inceput, brazii artificiali erau piramide de lemn sau braduti facuti din pene. Acum, majoritatea producatorilor de brazi artificiali apeleaza la PVC, dar se gasesc si variante deluxe: brazi de aluminiu sau chiar din fibra optica, un adevarat spectacol de culori.

Primii brazi artificiali au fost facuti in Germania, din pene de gasca vopsite in verde si prinse pe crengute de sarma, ca solutie pentru despaduririle accentuate cu care se confruntau in sec. XIX. Crengile erau distantate mult, pentru a permite asezarea lumanarilor aprinse in brad fara risc de incendiu si ofereau astfel mai mult spatiu pentru expus decoratiuni de Craciun.

Un alt fel de brad artificial este cel facut din peri de plastic (ca periile de WC), pe care se pot pune ornamente mai grele, iar riscul sa ia foc este mult scazut. Este urmat de brazii din aluminiu, stralucitori, cu ace de folie, primii brazi artificiali care nu au fost verzi. La inceput, nu se puteau pune in el instalatiile de brad artificiale, pentru ca exista riscul de scurtcircuit, si aveau incorporata o iluminare dinspre baza, cu o roata de culori.

Brazii artificiali de plastic, cei mai comuni astazi, pot fi simpli sau pot veni cu instalatie incorporata. Sunt disponibili in mai multe culori, plus sclipici sau zapada artificiala pe varfuri.

Crengute de brad decorative

Foto: Cliff, Vincent, jdog90, Michelleration, Niklas, Keith, torbakhopper, Konrad

Simboluri de Craciun: Poinsettia / Floarea Craciunului

Poinsettia - Floarea Craciunului

Poinsettia – Floarea Craciunului

Poinsettia sau Floarea Craciunului este deseori confundata cu Craciunita. Ambele infloresc iarna si au flori rosii, dar Poinsettia are floarea sub forma de stea, pe cand Craciunita are florile sub forma de clopotei. Motivul pentru care Poinsettia este cea numita Floarea Craciunului intre cele doua este tocmai forma de stea a florii, care aminteste de alt simbol al Craciunului: steaua (din Betleem).

Despre Poinsettia se stie ca este originara din Mexic si numele i-a fost dat dupa Joel Poinsett, ministrul Statelor Unite in Mexic, cel care a introdus aceasta floare in SUA in 1825. Desi cunoscuta ca planta de ghiveci, Poinsettia poate ajunge si la 4 metri inaltime! Florile sunt in general rosii, dar sunt si poinsettia albe, portocalii, roz, crem, vernil si chiar pestrite. Bine, flori nu e tocmai un termen corect, pentru ca aceste culori sunt de fapt ale frunzelor… florile sunt de fapt foarte mici si galbene, in mijlocul acestui buchetel de frunze colorate.

Culoarea frunzelor de poinsettia este data de fotoperiodism (reactie a plantei fata de lungimea zilei) si aceste flori au nevoie de intuneric (cate 12 ore cel putin 5 zile la rand) pentru a-si schimba culoarea. Totodata, aceste plante au nevoie de lumina din abundenta in timpul zilei, pentru a capata o culoare intensa, aprinsa.

Briosa cu Poinsettia

Briosa cu Poinsettia

Aztecii foloseau poinsettia pentru a produce vopsea rosie si ca antipiretic (medicament ce combate febra). Astazi, in Mexic este cunoscuta sub numele de „Noche Buena” (Ajunul Craciunului), in Guatemala si Spania ca „Flor de Pascua” (Floarea Pastelui), iar in Peru si Chile „Coroana Anzilor”. In Turcia, se intalneste sub denumirea „floarea lui Ataturk”.

Mod de ingrijire pentru Floarea Craciunului:

In zonele din afara mediului sau natural, poinsettia este cultivata ca planta de interior, cu mult soare dimineata si umbra in restul zilei, cand este prea cald pentru ea. Cu toate acestea, se cultiva destul de mult in tari cu climat subtropical, cum ar fi Australia, Malta si Egipt.

Daca este bine ingrijita, poinsettia poate reinflori si dupa ce o cumparati. „Florile” rosii trebuie taiate, iar planta trebuie mutata afara dupa ce trece ultimul inghet. Se aduce din nou in casa toamna, inainte sa dea primul inghet, intr-o camera care nu este luminata dupa ce apune soarele.

Planta are nevoie de 2 luni de toamna cu nopti lungi, intunecate, neintrerupte ca sa infloreasca din nou. Lumina accidentala in timpul noptii in aceasta perioada va afecta producerea florilor. Cand o udati, este foarte important ca excesul de apa sa aiba pe unde sa se scurga, pentru ca poinsettia are nevoie doar de sol umed, nu de apa care sa balteasca.

Poinsettia ca decoratiune de Craciun:

Foto: Ewen Roberts, Toshihiro Oimatsu, Candie_N, seelensturm, Prayitno

Simboluri de Craciun: Ingerasii

Ingerasii de Craciun pusi in varful bradului sau agatati pe crengute sunt o traditie de Craciun destul de veche, fie ca e vorba de ingerasi pretiosi de sticla sau portelan mosteniti dintr-o generatie in alta, fie ingerasi de hartie facuti de copii sau ornamente metalice care sa reflecte luminitele din pom.

Ingeras de Craciun

Ingeras de Craciun

Ingerii au jucat un rol important la Nasterea Domnului, primul Craciun din istorie: Arhanghelul Gabriel a anuntat-o pe Fecioara Maria ca ii va da nastere lui Iisus, un alt inger l-a vizitat pe Iosif in vis si un cor de ingeri a aparut deasupra Betleemului pentru a anunta marea sarbatoare.

Pe vremea cand bradul de Craciun era decorat cu mere si dulciuri, printre decoratiuni se numarau si biscuiti in forma de ingeras, iar motivul pentru care se pune inger in varful bradului este sa sublinieze importanta pe care o au la Nasterea Domnului. Atunci cand nu se pune ingeras in varful bradului, este inlocuit de o stea, steaua Betleemului, cu acelasi rol de vestitor.

Unii considera ca a pune ingeras in varful bradului alunga spiritele rele din casa prin dovada lor de credinta, iar ingerii sunt intotdeauna in preajma oamenilor, pentru a-i ocroti.

In general, ingerii simbolizeaza puritate, iubire, credinta, curaj, compasiune, perseverenta, protectie si iluminare, fiind o punte de legatura intre om si Dumnezeu. Aripile ingerilor simbolizeaza inaltarea sufletului, iar ingerasii reprezentati alaturi de inimi aduc sanatate, vindecare, dragoste si devotament.

Culorile Craciunului si semnificatia lor

Culorile specifice Craciunului sunt rosu si verde, la care se mai pot adauga: alb, auriu si argintiu.

Culorile Craciunului: RosuCare e semnificatia culorii rosu de Craciun?
Chiar daca e vorba de Nasterea Domnului, si nu de crucificare, rosul simbolizeaza in primul rand sangele lui Iisus, ca si de Paste. In plus, culoarea rosu mai este asociata cu iubirea neconditionata, energia si bucuria acestei sarbatori. Rosu este si culoarea focului, purtand in ea caldura. Intrucat folosit in exces rosul poate crea nervozitate, este bine ca atunci cand e culoarea predominanta de Craciun, sa fie asociat si cu alte culori mai blande.

Culorile Craciunului: VerdeCuloarea verde de Craciun
Verdele a devenit culoare traditionala de Craciun datorita bradului, care este simbol al vietii vesnice, dar si a altor plante folosite pentru decorarea locuintei pe timp de iarna pentru a inveseli atmosfera: vasc si ilice (ilex). Acestea amintesc ca va urma primavara dupa trecerea iernii, oricat de grea si rece ar fi. In plus, verdele este o culoare relaxanta, ce simbolizeaza natura si fertilitatea. Asocierea culorii verde cu rosu de Craciun este o forma de echilibru si exprima speranta iertarii pacatelor prin sacrificiul lui Iisus. In antichitate, romanii faceau schimb de crengute verzi in luna ianuarie ca semn aducator de noroc, iar egiptenii aduceau in casa frunze de palmier in cadrul sarbatorilor de iarna.

Culorile Craciunului: AuriuAuriu de Craciun
Auriul simbolizeaza soarele si lumina, atat de necesare pe timp de iarna, iar alaturi de rosu, auriul da o nota de caldura. Auriul mai simbolizeaza si bogatia, iar aurul a fost unul din cadourile pe care le-a primit Iisus la nastere de la cei 3 magi. In plus, este asociat si cu steaua calauzitoare. Includerea auriului in paleta de culori de Craciun este semn al curajului, al increderii si se spune ca ar proteja sanatatea tuturor din casa.

Culorile Craciunului: Argintiu…sau argintiu!
Ca si auriul, argintiul simbolizeaza bogatie, dar este o culoare mai rece. Se foloseste de Craciun pentu ca reprezinta cuvintele lui Dumnezeu in religia crestina, dar si claritate, viziune si stralucire. Culoarea Lunii, argintiul are un efect de calm, hranind rabdarea si perseverenta familiei.

Culorile Craciunului: AlbCraciun alb
Albul este deseori asociat cu puritatea, pacea si renasterea, dar motivatia unui Craciun alb de poveste este, fara indoiala, ZAPADA! La asta se adauga barba Mosului si vesmintele albe ale ingerilor, desigur. In traditia crestina, albul reprezinta lumina pe care Iisus a adus-o pe lume. Din punct de vedere cromatic, albul inmoaie culorile traditionale inchise: rosu si verde, armonizandu-le.

Simboluri de Craciun: Bradul de Craciun (1)

Simboluri de Craciun - Bradul de Craciun

Bradul de Craciun

Dintre multele simboluri de Craciun, e firesc ca prima data sa vorbim despre bradul de Craciun, nu? 🙂

Surpriza e ca bradul de Craciun nu prea are legatura cu religia crestina, asa cum ar fi normal pentru o sarbatoare inchinata Nasterii Domnului. Ei bine, bradul de Craciun a aparut in comunitatile pagane, unde era decorat la serbarea solstitiului de iarna. De ce au ales bradul? Pentru ca e vesnic verde, simbol al sperantei ca iarna va lua sfarsit.

Ce i-a determinat totusi pe crestini sa adopte acest simbol pagan ca element central al Craciunului?
L-au interpretat ca fiind copacul vietii din gradina Raiului. Din nou, pentru ca e vesnic verde 🙂 Simbolismul asociat crestinismului a fost acela ca prin Iisus si noi avem speranta vietii vesnice, iar bradul de Craciun ne aminteste ca, desi viata pamanteasca ne va lua sfarsit, vom continua sa traim prin bunatatea Domnului Iisus.

Initial, bradul de Craciun era decorat cu „obiecte” comestibile: mere, nuci, smochine… In sec. XVIII, au aparut ca decoratiuni in bradul de Craciun si lumanarile, inlocuite ulterior de binecunoscutele instalatii electrice de Craciun, cat mai vesel colorate si in diverse forme. Astazi, in bradul de Craciun agatam o sumedenie de decoratiuni, bomboane, ghirlande si beteala, iar in varful bradului isi face loc o stea sau un ingeras.

Cand impodobim bradul de Craciun si cand il despodobim?In mod traditional, brazii de Craciun erau adusi in casa si decorati chiar in Ajunul Craciunului (24 decembrie), si erau despodobiti pe 5 ianuarie, iar pastrarea bradului de Craciun si dupa aceasta data era considerata aducatoare de ghinion.
Alte date pe glob:

  • Americanii instaleaza bradul inca din noiembrie, dupa Ziua Recunostintei (Thanksgiving), iar decoratiunile de Craciun apar in vitrinele magazinelor chiar imediat dupa Halloween (31 octombrie).
  • In Germania, unde si-a avut de fapt originea bradul de Craciun din zilele noastre, perioada standard este 24 decembrie – 7 ianuarie, dar in familiile romano-catolice brazii sunt pastrati pana pe 2 februarie (Intampinarea Domnului – Candlemas).
  • In Italia si America Latina, bradul de Craciun se impodobeste pe 8 decembrie si se tine pana pe 6 ianuarie.
  • In Australia, perioada este 1 decembrie – 2 februarie, dar pentru ei perioada se cam suprapune cu… vacanta de vara!